Călăuza

"Doamne,Tu esti stanca mea,cetatuia mea,eliberatorul meu!Dumnezeule,Tu esti stanca mea,in care ma ascund,scutul meu,puterea care ma salveaza si fortareata mea."

La un moment dat mi s-a parut ca-s confuz,ca nu mai faceam legatura intre ce avea sa fie.Un fel de impresie care te face nebun si era atat de profunda incat visam cu ochii deschisi ca un rebel si nu auzeam o iota din ce vorbeau ceilalti.Am iesit sa-mi clarific ideile la o tigara in fata barului.Trageam insetat si ma gandeam c-o pura melancolie la acest razboi,care culmea era un amestec de ura si blestemul societatii.Mi-am aruncat nervos tigara observand foc in departare si m-am gandit cu ce capitan s-au ales cei 3.Eram un filozof prea profund si interiorizat de luptele cu intunericul.Eram un adevrat pericol,un cadru militar dependent de morfina,si disperare.Am incercat totusi sa ma calmez,aprinzandu-mi alta tigara si gandindu-ma la visele porcoase ce le puteam avea acasa.
Consideram o arta aceasta nebunie,si impreuna cu totii eram conectati la aceasta putere ucigasa.Pentru mine,nebunia asta se confunta cu adevaratul identitate a mea,si incerc sa-mi mut perspectiva-n alta parte,fara sa creez probleme.Pentru mine razboiul asta este o invitatie la filozofie si identitate,ca si unul dintre temele de la Stiintele mediului-"Cunoaste-te pe tine insuti".
Poate mai sunt si altii ce simt aceasta drama a sufletului.Cine mai tine astazi ordonanta alora,si cine consolideaza lumea atunci cand ea sufera,atunci cand nu-s in stare sa-si identifice propriile idealuri,cine oare?Nimeni.Iti zic eu.Ii doare fix undeva de noi,cand ei stau si se balacesc sub cadavrele noastre si traiesc alaturi de cei iubiti.
Sunt un suflet unic.Eu nu contin o substanta ca restul lumii.Eu sunt eu.Sunt cine sunt,si cine sunt eu,e un concept inspaimantator.De-a lungul timpului oamenii s-au intrebat cine sunt.Speranta mea la viata e un raspuns existential si prolific,dar nu unul care sa fie pus in functiune.Azi am devenit mai constient,pentru ca am reflectat irealul in mutilarea din fata ochilor mei.Eu nu pot contine dorintele lumii,nu pot sa ma conformez celor mai stricte reguli,si atunci ma uit in jur si privesc ignorant,raspunzand prin vise sau idei.Respingator,imi incrunt privirea la neliniste,si raman neclintit,mut cu mult tact,gandindu-ma la un simplu fluture care-si satisface nevoia de a zbura.La fel ca mine,increderea lui se va lupta cu un dusman mental,dar care cu siguranta nu e inima sau creierul sau.Ce voi fi eu fara minte?Fara un eu,in esenta eului meu,ne-am desprinde de realitate,iar viata ar capata mai putin sensTotusi sunt multi care pretind ca inima e dirijabilul mintii,si cuvintele lor sunt doar armele care neaga lumina si ceea ce nu vor ei sa fie.Inima-i doar un organ vital,chiar si emotiile sunt de provenienta mentala,si doar pentru o clipa par ca-ti inclesteaza inima,deschizandu-ti astfel o cale total gresita.
E greu,desi independenti fiind,suntem mereu impinsi spre hartuirea copioasa a mintii,furtul esentei/vointei ucigandu-ne statutul de semi-zei.In concluzie,eu sunt doar un vene si nervi,care alcatuiesc mai multe sisteme de sentimente extra-senzoriale.Da' eu sunt o adevarata masina de ucis,antrenata sa n-aibe mila in fata inamicului,care s-ar putea sa-i fie frate,caci eu vad,simt,fac pacate,ucid vise si sunt egoist cand razboiul incearca sa-l detroneze pe Dumnezeu.In fiecare dimineata este o umbra din noapte,care tocmai te reintrece.Dar nu exista lumina care te va astepta,curgand prin ferestrele mintii,opace.Este doar un ciclu,neinchegat care in esenta creeaza decolarea sufletului spre ochiul infinit al absolutului.Totusi prefacandu-ma in cenusa-dupa moarte-si eliberat fiind in lumina solara,orbesc astfel incat creearea sferica a mintii o ia inspre pante mult mai abrupte.Forta perfectiunii e atat de puternica,incat te roteste-n vid,si esenta tresare usor in proprii ochi.Incearca sa te calmezi cand camarazilor le sar picioarele calcand pe mine,cand obuzele perforeaza campia ce odata fusese verde si cruda,cand rafalele mitralierei sfasie zborului pasarilor,gand grenadele-ti infunda urechile,iar toata lumea sare,fuge-n orice directie,in timp ce campul e scaldat in sange.Te mai simti atunci compatibil sa ucizi,sa-mplanti baioneta in abdomenul victimei tale?Mai poti iubi ce-ai iubit?Hai te rog,da-mi timpul inapoi...Nu,nu poti,acum esti o masina de ucis!Azi de exemplu am vazut o spuma verde in ochii mei,si m-am intrebat daca am adormit sau nu;sau poate a fost doar perceptia slaba pe care o am de ani de zile.Linia dintre vis si starea de veghe este doar efectul indelungat al mintii asupra corpului uman.Iar transcendentul apare doar atunci cand ai puterea de a te "teleporta",de a te debarasa de toate cele pamantesti si materiale,si esti convins 100% ca esti capabil de a trece in nefiinta,cum experimentez eu cand m-am saturat sa pandesc cu ochiul in luneta.Profunzimea mentala inseamna nebunie,iar profunzimea spirituala,absolutul;e ca si cand ai lupta pentru a te apara,da' si pentru a incerca ocolirea mortii inamicului.Exagerat,razboiul a devenit genocid;nicidecum eliberarea patriei.
Accidentul simturilor,face sa simt trosnetul pamantului tare,atunci cand cadavrele cad in "bratele Domnului",muscand din iarba sangerie,sub ale mele coaste;cand gloantele iti taie din anvergura si din adancimea iubirii adunate granular,s-acum acuza-ma,i-am ucis,si-nca n-am destule rani sa ma faca sa pot muri.Deceniile fierbinti mi-au aprins calcaiele si mi-au metamorfozat rabdarea in furie macabra,cand fratii mei se stingeau ca pionii pe tabla de sah,a Satanei,si as vrea sa se topeasca sudoarea si sa se revarse intunericul abisal.Ma simt in largul meu,cand sangele meu clocoteste si mana mea ucide,ucide din plictiseala si pasiunea bolnava,smulgandu-le energia vitala-acum sunt nebun!De ce nu poti recunoaste?Si tu esti la fel ca mine!De ce nu incerci sa ma intelegi,si ma lasi sa plutesc in neant,ca un dobitoc?La naiba!Ajuta-ma,doar ti-s compatriot!Dar tu ma lasi sa mor acolo,sa ma usc sub privirile ingrozite ale celor ce s-au speriat de mine,iar atunci chiar nu mai simt nimic,nici dragostea ce ma putea inalta in galaxii inverzite.Cand tu m-ai abandonat,pamantul se va cutremura,iar mintea mea iti va tese carne veninoasa,sinucigandu-te.Crede-ma,nu-ti cer nimic mai mult,doar sa ma crezi,sa pasesti cu mine-n infinit,sa-ti iei adio de la cele materiale,si sa ma cuprinzi in al tau zambet,caci acum toti suntem morti,iar cand luna argintie crapa,singuratatea ne gaseste sub cerul senin,in valul reflectiilor de iubire.
Si-acum stim ca exista diferite tipuri de cai,sau rauri.Regele lor este cel natural,bineinteles,insa din nefericire,el e de negasit,si e al naibii de pretios,caci doar cei puri la suflet vor ajunge sa guste apa lui.Cu toate acestea exista de asemenea si rauri tulburi sau artificiale.Oamenii le creeaza,la fel ca si masinile de ucis,avand un scop concis,in aria puterii,infestand cu pofta mortii;sculptand fiinta umana in izvor de cruzime.Aceste rauri manipuleaza omenirea,caci nu sunt virgine,nici calme,ci domina prin inegalitate,gelozie,rasism si inferioritate[suboameni].Noi soldatii le mai numim "mocirle deversate,ale unor reziduuri toxice din gura unui demon".
Pentru a ne salva de noroi,trebuie sa renuntam la aceste sfori,care incerc sa ne transforme,sa ne foloseasca,caci ea apa,reprezinta constituirea dorintelor cele mai profunde,si doar ea,apa pura ne va proteja intr-u' Rege.Dar cum putem scapa de mania mocirlei?Cum putem opri fluxul si salva de carne tocata a bietiilor nostri frati?Cum pot mainile mele sa suporte greutatea unui pumn de noroi?Simplu.Seducem o noua Eva,cu apa pura de izvor,si ea se va sufoca sub presiunea noroiului gros.Chiar si diabolici,soldatii vor fi mereu eroi,iar poporul va mai avea o sansa,in fata celui care ia rapit libertatea.Inainte am fost orb,a fost dragoste la prima vedere,am iubit pe atunci...acum cand camarazii mei se ineaca in propriul suc rosu si vascos,sunt insetat de ura.
Cum este definita frumusetea?Este oare un material interuman ce ne face sa comunicam?Este in interiorul sau exteriorul corpului omenesc?Care sunt semnele destinate ale cuvantului "urat" in viata noastra?Frumusetea este gasita in sufletele oamenilor hraniti de tuburi si perfuzii-bucurii si necazuri,dar oare acesti "frumosi" stiu sa iubeasca?NU,categoric nu,in general sunt infometati si egoisti cu frumusetea,simtind astfel presiunea neplacerii lor.Acesti frumosi sunt ca niste dependenti de cocaina,blocati intr'un WC,carora singura scapare este atacul de cord-dar incapatanandu'se isi blocheaza gatul cu degetele lor "iubitoare" care ar sfasia si respiratia vazduhului.Nu ma intelegeti gresit,eu vorbesc de frumosii infumurati,egoisti,lasi si ipocriti.Oare iubita ta,te iubeste sau traiesti intr'o mare de iluzie?Ti'au spus vreodata ochii ei adevarul,te'a privit in fata,plina de viata,de speranta,chiar daca'n ochii ei era trista si vestejita?
Muzele pe care le alegi sunt mereu frumoase-atat doar pentru tine,si ajung.Subtirele,drogate cu cate'un joint de ipocrizie,corpuri perfecte,fata perfecta,parul moale si des si hainele curate si placut mirositoare;gratioasa ca o pana sub stele,pielea lor ca abanosul,buze carnoase si gatul amortit-iluzia perfecta.Bineinteles visezi fata tip,si speri ca totul sa fie perfect,insa pe parcurs se instaureaza invidia si gelozia-primul semn de decadere.Femeile nu stiu iubi,nu,dar isi doresc asta!Ar muri sa fie frumoase si sa atraga cati mai multi masculi,multe sunt si tarfe...Totul e atat de departe de absolut,si ele distrug si se distrug inutil.Decesul frumusetii nu este ignorat nici de sexul opus,caci atunci cand fiinta vede "uratul" se retrage'n carapacea sa-atunci cand abanosul fetei putrezeste incet,iar iubirea noastra va ramane atunci doar o scoica goala,dar noi hipnotizati de frumusete acceptam viata scurta,iar ipocrizia va castiga din nou.

...acum e randul meu sa-mi servesc patria.

Din 1916 romanii au pierdut o multime de vieti omenesti,doar pentru a reintregi tara:1916-1918 Primul Razboi Mondial,Romania pierzand 535,706 de oameni,1939-1945 pierderile romanesti ajung la 300,000 de oameni,2001-2011 Razboiul din Afganistan,19 romani pierzandu-si viata si 2003-2011 Razboiul din Irak soldat cu 3 morti.

Clopotul bisericii
Canta tot mai adanc in ochii ce plang
Desprinsi dintr-o lebada neagra,
Sa nu uiti niciodata
Lesinul melancoliei noastre,
Glas de pian...
Si noaptea cand ne-am rugat impreuna.

Cand soarele s-a rupt,
Pentru ultima data,
Glas de pian,cu sirop de crini si lalele,
Printre norii ce plang din descarnare,
De pasiuni si emotii,
Tulbura grotesc focurile delicate,
Frunza galbena a Uitarii
Si coloreaza-mi tu,iubita mea,pielea,
Cu finetea ta calda,
Cu parfumul tau,posesiv,
Ce ma face sa zbier duios
Evocand cantari monumentale,
De-un glas de pian...

O bataie de inima,un glas...
Cu fluvii ce se scurg in fragedul nud.
De glasuri proaspete si gratioase,
Ce ucid somnul,
Si le tarasc in inima calda,
Infricosata si supusa,
Atrasa de glasurile pianului,
In moi ninsori cu pete de flori;
Lesina cu mine,si uita-ti lacrimile,
Noaptea-n glas de pian...
In trandafirul negru,inflorind,
Odata cu umbrele lunii,
Ingropate in vidul liric,
Al trupurilor
Ce se ung cu mierea saruturilor dulci,
Atunci cand extazul e angelic
Ne nastem in aripi albe
In lumina de luna,
Cu vieti traite in lumina de soare
Cantate de-un glas de pian...

Trupurile ne sunt pline de dor
In adancimea glasului de pian...

*

Călăuza

joi, 27 decembrie 2012

After neurosurgery...

I love it when I cut inside,

I'll fucking kill you if you try and hide,

There's no reason for my fantasy.

No compassion in insanity.

I want to tie you up,

I want to take you down,

I want to make you bleed,

I want to make you drown,

I love it when you try to scream,

Just another victim of my sick dream....

miercuri, 29 august 2012

Arta de-a muri inecat

Santger

marți, 28 august 2012

Patriotismul in plin avant...

duminică, 26 august 2012

miercuri, 8 august 2012

Glas de pian

sâmbătă, 16 iunie 2012

Tacere...